luni, 1 martie 2010

Despre machiajul de mireasa

Orice fata isi doreste ca in ziua nuntii sa arate impecabil.

Fie ca o mireasa alege sa se machieze singura in ziua nuntii, fie alege sa apeleze la un make-up artist, trebuie avut in vedere faptul ca ziua nuntii nu este cea ma buna ocazie de a face experimente pe dvs. Asigurati-va ca ii explicati artistului exact cum va arata rochia de mireasa, voalul si buchetul. Si nu in ultimul rand asigurati-va ca faceti un machiaj de proba inainte, in special daca sunteti o persoana care nu se machiaza deloc sau aproape deloc in viata de zi cu zi.

Pentru miresele care prefera sa se machieze singure in ziua nuntii este la fel de recomandat sa isi faca un machiaj de proba acasa cu aproximativ 1 saptamana inainte de eveniment. Daca ati apelat la un tratament cosmetic, da-ti timp pielii sa se refaca (minim 3-4 zile) si nu uitati de sprancene. Ele trebuie sa fie gata pensate si vopsite in ton cu parul in ziua nuntii.

In machiaj se zice ca singura regula este ca nu exista nici o regula. Cu toate acestea, cand va executati machiajul de mireasa va recomand sa respectati urmatoarea regula: folositi produse rezistente la transfer si waterproof mascara obligatoriu! Este ziua cand toata lumea va veni sa va felicite iar daca sunteti emotiva poate "scapati" si niste lacrimi. Cu siguranta nu vreti ca machiajul sa se intinda pe fata.

Fixati bine machiajul cu pudra si nu purtati nimic care credeti ca nu va face sa va simtiti bine in pielea dvs. Folositi tonuri naturale pentru pleoape putin sidefate dar nu mate (roz, lila, maro deschis), eyeliner pentru definirea ochilor si gene false pentru o privire mai dramatica. La blush va recomand sa alegeti o nuanta de piersica in loc de roz iar pentru buze o nuanta in ton cu buchetul. Adica, daca aveti un buchet de mireasa din trandafiri rosii puteti purta un ruj rosu sau buze nude dar nu roz de exemplu. Definiti-va sprancenele cu un creion de sprancene si pentru un plus de stralucire aplicati un pic de pigment auriu sau argintiu pe pleoape (dupa preferinte si vestimentatie). Si, foarte important, nu uitati de decolteu!

Acum zambiti! Aceasta este ziua dvs.! Bucurati-va de ea la maxim!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu